Istoria pavajelor

Atestarile arheologice stabilesc aparitia  pavajelor  in jurul anilor 4000 i.H. In vechime egiptenii faceau  cai pavate pentru a putea transporta materialele necesare ridicarii Marilor Piramide, in jurul anului 3000 i.H.  In China Antica au fost construite drumuri cu pavaje pe o distanta de 40.000 de km., cam in anul 1.100 i.H. Maiasii si aztecii detineau o infrastructura de drumuri pavate in Mexic. Cel mai mare realizator de drumuri a fost Imperiul Roman, care din anul 300 i.H. a inceput constructia de drumuri din piatra, facand drumuri cu pavaje in toata Europa si Africa de Nord.

Folosirea pavajelor a cunoscut o perioada de renastere dupa cel de al II-lea Razboi Mondial cand a fost reconstruita Europa. Diversificarea formelor de constructie si integrarea culorilor in pavelele de beton a fost  facuta de nemti. Tot ei folosind  utilaje speciale au favorizat si marit productia de pavaje, in anii ’60. Aceste masinarii specializate au marit productia si folosirea pavajelor.

Folosirea pavelelor este varianta optima in decoratiuni exterioare ({curti, gradini, trotuare, drumuri, spatii comerciale, etc.), atat din privind calitativ, cat si estetic. Pavelele, prin variatia culorilor si formelor deosebite, se integreaza usor in arhitectura constructiilor. Fiind realizate dintr-un material omogen si dens, pavelele au o stabilitate foarte buna si o rezistenta foarte mare la traficul intens si greu. Pavajele sunt usor de desfacut,  inlocuit si recuperat, pentru ca sunt montate pe un strat de nisip.

Comments are closed.